Mexicul s-a calificat joi seară în sferturile CONCACAF Gold Cup, după 5-0 cu Cuba, dar selecționata „El Tri” a dat de belele înaintea meciului. Cu doar câteva ore înainte de startul partidei, Decio de Maria, secretarul general al federației mexicane, a anunțat că cinci jucători din lotul lui De la Torre au fost descoperiți dopați cu clenbuterol!
Testul a fost efectuat pe 21 mai, pe când lotul lui De la Torre se pregătea în Mexic pentru CONCACAF Gold Cup, dar rezultatele au ajuns abia joi seară la federație. În plină competiție. Într-o conferință de presă, Decio de Maria a anunțat că goalkeeper-ul Ochoa (America), fundașii Francisco Javier Rodriguez (PSV Eindhoven) și Edgar Duenas (Toluca), mijlocașii Antonio Naelson (Toluca) și Christian Bermudez (Atlante) au fost toți suspendați din naționala Mexicului, după rezultate pozitive la controlul antidoping. Substanța interzisă? Clenbuterolul.
„Au mâncat pui sau vită cu clenbuterol” Cei cinci jucători vor mai da o probă la un laborator din Los Angeles și, în funcție de rezultatele acesteia și ale anchetei federației, se va ști exact perioada suspendării. În cel mai rău caz, ar putea fi suspendați pentru doi ani. Deocamdată, varianta oficialilor mexicani e că fotbaliștii ar fi mâncat alimente care conțin substanța interzisă! „Credem că la mesele din 18, 19 și 20 mai au mâncat pui sau carne de vită contaminate cu clenbuterol”, a declarat Decio de Maria. Varianta n-ar fi exclusă. În aprilie, agenția antidoping din Germania, Nada, le-a recomandat sportivilor să nu consume mâncare din Mexic, existând posibilitatea să fie descoperiți pozitiv la testele antidoping. De altfel, clenbuterolul este exact substanța care-i dă bătăi de cap și lui Alberto Contador. Rutierul spaniol, câștigătorul Turului Franței din 2010, a fost descoperit pozitiv, tot cu clenbuterol, și a acuzat și el mâncarea. În august, cazul său va fi audiat la TAS.
Clenbuterolul este interzis sportivilor de performanță, fiind un steroid, o substanță utilizată pentru stimularea funcțiilor pulmonare, care are și efecte anabolizante. E un betastimulent și e folosit în marile ferme pentru o creștere rapidă a masei musculare a animalelor.
17 jucători mai are acum Mexic în lot, după ce s-a retras și Osorio, din cauza unor probleme medicale
GOLD CUP – Mexic e deținătoarea trofeului A 11-a ediție a CONCACAF Gold Cup se desfășoară în aceste zile în SUA. Mexic e campioana en-titre a competiției care reunește naționalele din America de Nord, Centrală și Caraibe și e echipa cea mai titrată (cinci trofee). „El Tri” e deja în sferturi, după 5-0 cu El Salvador și Cuba, în Grupa A. Finala competiției se joacă pe 25 iunie, pe „Rose Bowl”, din Pasadena (California).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER