Manchester City pregătește sezonul viitor și primul obiectiv este transferul lui Jack Grealish, internaționalul englez comparat cu David Beckham.
Aston Villa i-a stabilit căpitanului său o cotă de piață de 110 milioane de euro și așteaptă acum ofertele granzilor din Premier League.
Grealish are parte de un sezon de vis la echipa de club și ar putea face la vară pasul către una dintre echipele din Top 4, pe lângă City fiind dorit puternic și de rivala Manchester United.
Fotbalistul de 25 de ani Jack Grealish este cel mai bun produs de export al lui Aston Villa, după performanțele sale din acest sezon, și toate echipele de top din Premier League se află pe urmele sale.
Grealish a semnat un nou contract, pe 5 sezoane, înainte de startul acestui sezon, după ce Manchester United nu a reușit să vină în vara trecută cu banii necesari pentru a-l transfera.
Acum, Manchester City a devenit principala favorită să-l transfere pe căpitanul celor de la Aston Villa, în această vară, mai ales că Pep Guardiola este un admirator cunoscut al internaționalului englez.
Villa cere 110 milioane de euro! United s-a „ars” cu Van de Beek
Aston Villa își evaluează căpitanul în jurul sumei de 110 de milioane de euro și așteaptă acum ofertele granzilor din campionat.
Cheia în climatul economic dominat de COVID este cine își va putea permite să achite un astfel de preț. Antrenorul Pep Guardiola l-a descris anterior pe Grealish drept „un jucător excepțional”, în timp ce jucătorul însuși este entuziasmat de perspectiva de a juca sub comanda tehnicianului care a scris istorie pe banca Barcelonei.
Această mutare ar veni ca o adevărată lovitură pentru Manchester United, care a încercat să îl aducă pe Grealish în vara trecută, dar a preferat să îl transfere în schimb pe starul lui Ajax, Donny van de Beek, pentru 40 de milioane de euro. O achiziție ce pare a fi un eșec total până în acest moment.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER