Manchester United și FC Liverpool au pornit negocierile pentru transferul fundașului Ozan Kabak.
Schalke 04 a scăzut din pretențiile sale financiare, de la 44 de milioane de euro la 28 de milioane de euro, din cauza crizei economice pe care o traversează.
„Diavolii” roșii încearcă să scape acum de fundașii Phil Jones și Marcos Rojo pentru a face loc aducerii unui nou jucător defensiv.
Echipa lui Ole Gunnar Solskjaer se află în căutarea unui partener pentru Harry Maguire în centrul defensivei lui United. Marcos Rojo și Phil Jones sunt considerați în acest moment jucători de care echipa de pe Old Trafford se poate dispensa pentru a putea aduce un nou fundaș.
Manchester United s-a adăugat pe lista cluburilor interesate de transferul lui Ozan Kabak de la Schalke.
Cei de la Sportsmail susțin că Liverpool și RB Leipzig sunt de asemenea interesate de aducerea internaționalului turc. Cei de la Leipzig se află și ei în căutarea unui fundaș pentru că mai multe echipe mari ale Europei le dau târcoale jucătorilor lui Nagelsmann, Dayot Upamecano și Ibrahima Konate.
Ambii fundași de la Leipzig au clauze de reziliere și numele lor au fost vehiculate atunci cînd s-a vorbit de interesul celor de la Liverpool și Manchester United pentru ei.
Kabak, care este un jucător puternic, combativ și cu un bun control al balonului, a fost evaluat inițial la 45 de milioane de euro, dar suma sa de transfer a scăzut considerabil în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19.
Nemții cer acum aproximativ 28 de milioane de euro în schimbul lui Kabak și acest anunț a alertat cluburile care sunt interesate de internaționalul turc de doar 20 de ani, care ar putea fi o soluție de viitor pentru defensivele din Premier League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER