Maradona a apărut în public pentru prima dată după îndepărtarea de la națională

Fostul selecționer al Argentinei, Diego Armando Maradona, a
apărut în public pentru prima dată după îndepărtarea sa de la
națională, cu ocazia unei întâlniri pe care a avut-o, vineri, cu
fostul președinte argentinian, Nestor Kirchner.

Maradona apare în public pentru prima oară după data de 28 iulie,
când l-a acuzat pe președintele Federației Argentiniene de Fotbal,
Julio Grondona, că l-a mințit, și pe Carlos Bilardo, managerul
naționalei, că l-a trădat, după ce forul a anunțat că nu-i va
prelungi contractul la conducerea tehnică a echipei
naționale.

Fostul intențional a fost primit la reședința prezidențială din
Buenos Aires de către Nestor Kirchner, a cărui soție, Cristina,
este în prezent șeful statului.

Potrivit imaginilor transmise de televiziuni, Maradona i-a oferit
lui Kirchner un tricou al naționalei Argentinei, cu autograful
său.

„Au vorbit de fotbal, de istorie, puțin din toate, de
amintiri, ca prietenii”,
a declarat purtătorul de cuvânt
al fostului președinte, Juan Manuel Abal Medina.

Publicat: 18 09. 2010, 14:34
Actualizat: 18 09. 2010, 14:35