Mai multe zvonuri au apărut în ultima vreme referitoare la destinația viitoare a lui Diego Maradona, Anglia fiind cea mai probabilă.
Fostul selecționer al Argentinei a confirmat că se va duce luna viitoare în Regatul Unit și că va avea o discuție serioasă cu niște oficiali englezi, dar a evitat să precizeze numele clubului.
„O să mă duc în februarie în Anglia să ascult o propunere fermă. Dacă mă vor convinge, s-ar putea să o accept. Nu sunt disperat, dar sunt convins că la un moment dat voi antrena din nou”, a spus Maradona în Clarin.
Conform aceleiași surse, clubul care este interesat de serviciile lui Maradona este Fulham.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER