Maradona, aproape de a demisiona de la naționala Argentinei!
Presa argentiniană califică drept iminentă plecarea
selecționerului Diego Maradona, după o reuniune tensionată ce a
avut loc între președintele Federației Argentiniene de Fotba (AFA),
Julio Grondona, și fostul fotbalist, făcând deja speculații privind
identitatea noului antrenor.
Potrivit AFP, o decizie privind viitorul lui Maradona, care a
preluat naționala Argentinei în octombrie 2008, va fi luată în
cadrul ședinței Comitetului Executiv al AFA, ce va avea loc în
această seară.
Potrivit presei argentiniene, Grondona s-a întâlnit, luni, cu
Maradona și a discutat aprins cu acesta timp de aproximativ două
ore, reuniunea încheindu-se în momentul în care președintele AFA
i-a cerut selecționerul să renunțe la cel puțin cinci din membrii
stafului său tehnic, printre care se numără secunzii Alejandro
Mancuso și Hector Enrique.
Diego Maradona a anunțat, luni, după întâlnirea cu Grondona, că
dorește să rămână în funcție, dar nu acceptă înlocuirea
asistenților pe care i-a avut la Cupa Mondială din Africa de Sud,
unde echipa sa a fost eliminată, în sferturile de finală, de
Germania, scor 0-4. „Am dorința de a continua, pentru că am
vorbit cu jucătorii și am susținerea lor. Însă, dacă federația «se
atinge» de secundul meu sau de masorul meu, plec”, a
declarat Maradona la postul America TV.
Presa argentiniană susține că este iminentă plecarea lui
Maradona și evocă cu insistență numele lui Alejandro Sabella drept
posibil succesor al lui Maradona. Antrenor al echipei Estudiantes
(55 de ani), Sabella a câștigat cu această formație Copa
Libertadores și Liga Campionilor din America de Sud în 2009.
Printre posibilii succesori se mai află Miguel Angel Russo,
antrenor la Racing Club, Sergio Batista, selecționerul echipei
„under 20” a Argentinei, și Carlos Bianchi, preferat de fani, dar
nu și de Grondona.