Maradona, implicat într-un nou scandal:** „Am toate documentele, el e primul corupt”

Un fost secretar privat al lui Diego Maradona, Gabriel Buono, l-a acuzat pe fostul selecționer al Argentinei de corupție, precizând că are dovezi în acest sens, informează AFP.

„El vorbește despre mită… Dacă ar fi să căutăm un corupt, primul este Maradona, am toate documentele”, a afirmat Buono, vineri, la postul de televiziune C5N.

Maradona, care a antrenat naționala Argentinei până în iunie 2010, a declarat recent că succesorul său, Sergio Batista, a primit bani pentru a include anumiți jucători în națională.

Batista, acuzat de Maradona că a fost complice cu fostul antrenor secund Jose Luis Brown și cu fostul fotbalist Carlos Mac Allister, a anunțat că intenționează să depună plâgere pentru calomnie.

„Este o nebunie, el mă acuză gratuit. Avocații mei se vor ocupa de asta”, a declarat Sergio Batista.

Brown a spus că afirmațiile lui Maradona sunt „o lovitură de pumnal în inimă”, spre deosebire de Mac Allistair, care nu acordă importanță acuzațiilor venite, precizând că „de mult timp Diego spune prostii”.

Mediafax

Publicat: 17 09. 2011, 15:12
Actualizat: 17 09. 2011, 15:14