Presa argentiniană îl consideră pe selecționerul Diego Maradona omul cheie al victoriei obținute de elevii săi în fața echipei naționale a Franței, scor 2-0, într-un meci amical disputat miercuri, la Marsilia.
"Air France", a titrat cotidianul sportiv Ole, publicând alături o fotografie cu Maradona exultând după unul dintre golurile echipei sale.
"Nu a fost o partidă amicală. Argentinienii au câștigat pentru că au jucat ca și cum ar fi fost un meci de la Cupa Mondială. Fără această stare de spirit, nu ar fi putut învinge un adversar atât de prestigios", a notat Ole.
"Parfum Maradona", a scris un alt cotidian, Clarin, menționând că selecționerul a reușit primul său mare succes la conducerea Argentinei și că s-a prezentat foarte bine în fața unei valoroase formații a Franței, vicecampioana mondială: "În a 100-a zi a mandatului său de selecționer, Maradona a primit omagiile a 60.000 de persoane, argentinieni și francezi, pe stadionul Velodrome".
"Da, Argentina!", a titrat și Cronica, completând: "Cu Maradona conducător de pe bancă și cu Messi pe teren, echipa noastră a răzuit Franța".
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER