Elevii lui Maradona au trecut testul cu Peru, scor 2-1, și merg în Uruguay pentru victoria ce le-ar asigura calificarea directă la Cupa Mondială din Africa de Sud. Eroul Argentinei a fost Palermo, care a marcat golul victoriei în minutul 93.
Nebunia a început pe „El Monumental” din Buenos Aires în repriza secundă, după ce Higuain, la primul gol pentru națională, deschidea scorul și calma spiritele pe banca tehnică a Argentinei. A urmat o rafală de ocazii ale oaspeților care, amestecată cu ploaia torențială abătută asupra capitalei argentiniene, a glorificat parcă și mai mult momentul de „inspirație divină” a lui Palermo, omul reinventat de Maradona. Hernan Rengifo l-a învins din 6 metri cu o lovitură de cap pe Sergio Romero în minutul 90 și a redus la tăcere o națiune întreagă. A venit însă momentul ca „El Loco” să iasă la rampă, așa cum Maradona i-a indicat înainte de a-l trimite în luptă imediat după pauză: „Du-te să marchezi!”.
Uruguay, testul final
Martin Palermo a profitat de o minge deviată și a împins balonul în poarta goală în minutul 3 al prelungirilor. Maradona, în delir, s-a aruncat ca într-o săniuță pe iarba udă a stadionului lui River Plate, în timp ce atacantul Bocăi își savura momentul de glorie. „Victoria ne mai dă o șansă la viață, în această seară s-a produs miracolul Sfântului Palermo”, a explicat simplu după meci Diego Armando Maradona. Argentina menține speranțe la calificarea directă pentru Mondialul sud-african și merge în Uruguay pentru meciul ce va decide clasamentul final în America de Sud. Dacă nu înving la Montevideo, băieții lui Maradona depind de rezultatul Ecuadorului, care nu trebuie să învingă în Chile, o echipă deja calificată la turneul final.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER