Marcel Pușcaș, atac fără precedent la adresa lui Ianis Hagi. „Nu poate juca nici la FCSB, nici la Craiova. Numai la echipa tatălui, acolo e doar el!”
Marcel Pușcaș a lansat un atac fără precedent la adresa lui Ianis Hagi, fotbalistul celor de la Rangers.
Fosul fotbalist a postat pe contul său de Facebook un mesaj pentru Ianis și Gică Hagi și susține că așteptările patronului de la FC Viitorul nu sunt realiste.
Totodată, Marcel Pușcaș este de părere că Ianis Hagi nu ar avea loc la FCSB, Universitatea Craiova sau CFR Cluj, ci doar la FC Viitorul, acolo unde „joacă doar el și-i mai trebuie 10 colegi”.
Marcel Pușcaș, atac fără precedent la adresa lui Ianis Hagi
„IANIS# GICĂ
Nevoia de sapă și nu de mapă, în fotbalul real.
Ianis, un copil talentat. Născut, format, pt a fi „decar”.
Pentru a fi cu mapa pe teren, și nu cu sapa!- zicea tatăl Gică
A fost crescut, în ciuda unor calități certe, în eprubeta subiectivă a propriului părinte.
Este drama multor tineri români.
Este și cazul lui GICĂ HAGI-tatăl.
Părinții vor să se regăsească în eventualul talent al copilului.
În cazul lui Ianis, Gică l-a văzut un decar născut. E doar în filmul lui, al tatălui. L-a format și crescut în acest spirit. Gică Hagi, a eșuat, și va mai eșua.
Ianis# GICĂ.
Departe este, departe va fi!
IANIS, nu va putea juca mai nicăieri. Nici la Craiova, nici la FCSB, nici la CFR. Poate juca doar la echipa tatălui, unde joacă doar el, și-i mai trebuie 10 colegi!
Din păcate, asta-i realitatea, în ciuda părerilor false ale marilor purtători de opinie din presa română. A pudibonzilor.
Ianis, poate juca doar la Viitorul.
Ianis are nevoie de un club al tatălui, un club doar pt el.
O Românie a lui, în numele tatălui!
Nimic mai mult.
Atunci, ne va încânta!
Decar va fi doar în mintea tatălui.
PS. Scuze Gică, asta-i realitatea. Trezește-te!”, a scris Marcel Pușcaș pe contul său de Facebook.