Mărturii din infern!** Akakpo: „Dacă nu mă lăsam în jos, mă împușcau în piept! Bine că trăiesc”

Fotbalistul lui FC Vaslui, Serge Akakpo, a descris atacul asupra
naționalei statului Togo spunând că au fost 30 de minute de panică
totală și a precizat că este mulțumit că a supraviețuit, după ce a
primit două gloanțe în spate, informează cotidianul Le
Parisien.

Ne deplasam cu autocarul din Congo, unde am efectuat un
stagiu de pregătire, la Cabinda, la o distanță de aproximativ 200
de kilometri. Trecusem de frontiera statului Congo. Apoi, zece
minute mai târziu, a început să se tragă asupra noastră. Nu am
înțeles imediat ce se întâmpla. Ne-am întins pe podea. Eu am primit
două gloanțe în spate în momentul în care mă lăsam în jos. Dacă aș
mai fi stat două secunde, aș fi fost împușcat în piept. Se trăgea
pe deasupra cu mitralierele. Timp de aproape 30 de minute, a fost
panică totală. Era mult sânge și zgomotul era impresionant. Îmi
este greu să înțeleg cum am scăpat. Medicul mi-a spus că am avut un
noroc incredibil, că gloanțele ar fi putut să mă străpungă. Sunt
mulțumit că trăiesc
„, a spus Akakpo.

Fotbalistul a menționat că întreaga echipă togoleză este în stare
de șoc. „Nouă, celor din echipă, ne este frică și toată
lumea este puțin șocată. Au murit oameni… Am pierdut un antrenor,
pe medic… Un portar se luptă între viață și moarte. Este ceva
inimaginabil pentru o competiție de fotbal
„, a adăugat
Akakpo.

Serge Akakpo a spus că atât el cât și coechipierii săi au avut
probleme cu somnul: „Eu am adormit foarte târziu, pe la
03.00 dimineața. M-am trezit de mai multe ori crezând că aud focuri
de armă
„.

Akakpo a precizat că jucătorii togolezi sunt prea afectați ca să
poată juca fotbal în perioada imediat următoare. „Nimeni nu
are starea necesară pentru a juca fotbal. Am decis împreună. Suntem
afectați emoțional și cei mai mulți jucători nu pot să evolueze. Eu
îmi doresc mai mult să plec la familia mea. Nu aș putea să joc. A
trecut puțin de la dramă, este dificil
„, a explicat
fotbalistul, care a adăugat că se aștepta ca Cupa Africii pe
Națiuni să fie amânată ca urmare a atacului de vineri.

Federația Togoleză de Fotbal a anunțat, vineri seară, că atacul
armat asupra naționalei acestei țări, survenit la frontiera dintre
Congo și Angola, în apropiere de enclava Cabinda, s-a soldat cu
decesul șoferului unui autocar și cu nouă răniți între membrii
delegației din Togo. Ulterior, antrenorul secund al naționalei
statului Togo și ofițerul de presă și-au pierdut viața din cauza
rănilor suferite.

Atacul a fost revendicat de aripa armată a Forțelor de Eliberare
din Cabinda (FLEC), o mișcare separatistă activă de 35 de ani în
această regiune.

sursa: Mediafax

Publicat: 10 01. 2010, 18:00
Actualizat: 10 01. 2010, 18:03