Prima lovitură dată de Ole Gunnar Solskjaer! Ofertat de câteva cluburi de top, Mason Greenwood a semnat un nou contract cu Manchester United!

Managerul Ole Gunnar Solskjaer l-a convins pe Mason Greenwood să parafeze o înțelegere pe termen lung cu Manchester United.

Tehnicianul norvegian i-a promis fotbalistului de 19 ani că va prinde mai multe minute în perioada următoare la echipa de pe Old Trafford.

Mason Greenwood, cel mai tânăr marcator din istoria lui Manchester United în competițiile europene, a semnat un nou contract, valabil pâîn 2025

Jucătorul de doar 19 ani Mason Greenwood a strâns deja 82 de prezențe în tricoul „diavolilor roșii”, iar acum a decis să își prelungească acordul cu Manchester United.

El a declarat pentru site-ul oficial al clubului: „Când ajungi la o echipă de la vârsta de 7 ani, nu poți decât să visezi că vei juca pentru echipa de seniori într-o bună zi.

Am muncit atât de mult ca să ating acest nivel și ultimii doi ani au fost extraordinari. Mai sunt atât de multe lucruri pe care le am de făcut în fotbal și știu că acesta este locul perfect pentru mine ca jucător”.

Managerul lui United, Ole Gunnar Solskjaer, s-a declarat încântat de faptul că Mason Greenwood a ales să își pecetluiască viitorul la gruparea de pe Old Trafford:

„Mason este un talent fantastic și încă un exemplu excelent de fotbalist care este produs de Academia noastră. El a progresat foarte mult în acest sezon și a ajuns unul dintre cei mai buni tineri jucători din Premier League”.

Mason Greenwood a debutat la echipa de seniori a lui Manchester United sub comanda lui Ole Gunnar Solskjaer la o victorie cu 3-1 contra lui PSG, din martie 2019, atunci când a intrat din postura de rezervă, în ultimele secvențe ale meciului.

 

Publicat: 17 02. 2021, 19:25