Matthaus va antrena în Israel
Fosta legendă a fotbalului mondial, germanul Lothar Matthaus, despre care se zvonea la un moment dat că s-ar afla și pe lista lui Dinamo, a ales să antreneze în Israel, la Maccabi Netanya.
Președintele grupării israeliene, Daniel Jammer, a declarat pentru cotidianul german Bild: „E un mare pas înainte pentru fotbalul german și cel israelian”.
După retragerea din activitatea competițională, Matthaus a început activitatea de antrenor, una destul de exotică, cel puțin până acum. După ce a antrenat pe Rapid Viena, Partizan Belgrad și Atletico Paranaense, Matthaus a fost asistentul lui Trapattoni la Red Bull Salzburg.