Messi s-a făcut de râs!** Argentina a pierdut prima oară în istorie cu Venezuela

1-messi-epa

Noi ziceam că 1-1 cu Albania e un dezastru, argentinienii au pățit însă o rușine și mai mare: 0-1 în Venezuela, în preliminariile CM 2014. Când se credea, în sfârșit, că Argentina a devenit o echipă puternică, după debutul entuziasmant din preliminariile CM 2014, 4-1 cu Chile, Messi, Higuain și ceilalți au dat cu bâta în baltă marți noaptea.

Toată Argentina se aștepta la o victorie, dar s-a terminat cu o înfrângere pentru jucătorii lui Sabella, prima din istorie în fața Venezuelei. Mai grav este că eșecul a venit în urma unui joc slab, lucru recunoscut de selecționer și taxat de presa locală. „Suntem obosiți”, a titrat Olé, cel mai important cotidian sportiv din Argentina, pe prima pagină, pe o fotografie cu un Messi desfigurat de efort, care nu seamănă deloc cu Messi de la Barcelona, mereu pus pe glume și cu zâmbetul pe buze.

„Balonul de Aur” a uimit și după meci, când i-a lăsat cu gura căscată pe jurnaliștii argentinieni: „Trebuie să câștigăm tot acasă, nu trebuie să pierdem puncte. În deplasare va fi mai dificil!”. Declarație nu foarte deosebită de cea a lui Mutu de după meciul României din Albania: „Trebuie să aveți răbdare cu noi. Vor veni și rezultatele”.

17 înfrângeri are Messi în meciurile disputate pentru Argentina. 37 le-a câștigat, iar 11 partide cu el pe teren s-au încheiat la egalitate

Publicat: 13 10. 2011, 09:03
Actualizat: 13 10. 2011, 09:05