Din România, unde se află alături de naționala Argentinei, Lionel Messi îi transmite toate gândurile bune lui Puyol, după ce căpitanul Barcelonei a declarat că va pleca în vară de pe Camp Nou.
Puyol a decis să-și încheie colaborare cu FC Barcelona. Nu pentru că are vreun motiv de nemulțumire, ci pentru că spune că nu se mai simte în stare să joace la un asemenea nivel. Vestea n-a fost prea plăcută pentru Lionel Messi, care se află la București. Starul Argentinei spune că Barcelona îi va duce lipsa lui Puyol, pe care-l caracterizează ca fiind o „persoană minunată”.
„Nu este o decizie ușoară pentru el. Dacă a luat-o înseamnă că el este total convins de ea. Ne va lipsi enorm, atât în vestiar, cât și pe teren. Îi doresc tot ce e mai bun și ceea ce el își dorește. Sper să-i fie bine, fie că va merge în altă parte, fie că va face altceva, pentru că o merită. Este o persoană minunată”, a declarat Lionel Messi, conform El Munde Deportivo.
„Revenirea la națională, o mare bucurie” Messi a vorbit și despre revenirea la națională odată cu amicalul cu România. Jucătorul Barcelonei spune că e bucuros că se află la București alături de Argentina, iar acest amical este un test foarte bun în perspectiva Cupei Mondiale.
„A fost o perioadă lungă în care nu am venit la națională din cauza accidentării și faptul că acum sunt aici e o mare bucurie pentru mine și pentru fani. Pentru ei jucăm. A mai rămas foarte puțin timp pentru a face teste și trebuie să ajungem la Mondial în cea mai bună formă”, a mai spus Messi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER