Michael Garcia va face apel la raportul Comisiei de Etică a FIFA
Investigatorul șef al Comisiei de Etică a FIFA, Michael Garcia, a anunțat, joi, după publicarea raportului privind candidaturile Rusiei și Qatarului pentru edițiile din 2018 și 2022 ale Cupei Mondiale, în urma căruia s-a stabilit că procesul de candidatură nu a fost compromis, că va face apel.
„Decizia citită de președintele Hans-Joachim Eckert conține numeroase materiale care erau incomplete, iar unele date prezentate în raport erau interpretate eronat. Intenționez să fac recurs la Comisia de Apel a FIFA”, a spus Garcia.
FIFA a dat publicității, joi, declarația președintelui camerei de judecată din cadrul Comisiei de Etică a FIFA, Hans-Joachim Eckert, cu privire la atribuirea organizării edițiilor din 2018 și 2022 ale CM, în document precizându-se că procesul de candidatură nu a fost compromis, informează Sky News.
„Raportul confirmă Qatarul și Rusia ca gazde ale edițiilor din 2022, respectiv 2018, precizând că orice încălcare a regulilor de către țările care au candidat a fost într-o măsură extrem de limitată”, notează sursa citată.
Eckert a concluzionat că, deși au existat dovezi de „conduită potențial problematică” a unor persoane, procesul de candidatură nu a fost compromis.
FIFA a menționat că oficialii din Qatar care s-au ocupat de candidatura acestui stat nu au avut nicio implicare în plăți făcute de Mohamed Bin Hammam, fost membru al Comitetului Executiv al forului mondial care a primit interdicție pe viață din fotbal.
Camera de judecată a considerat, pe de altă parte, că Anglia a încălcat regulile în relația cu fostul vicepreședinte al FIFA, Jack Warner. „Răspunsul Angliei la solicitările inadecvate ale domnului Warner, încercarea de a le satisface cumva, a adus atingere integrității procesului de candidatură. Totuși, nivelul atingerii aduse a fost destul de limitat”, se menționează în raport.
Organizarea turneului final al Cupei Mondiale din 2018 a fost atribuită Rusiei, iar cea a ediției din 2022 Qatarului.