Michel Dussuyer, noul selecționer al Coastei de Fildeș

Tehnicianul francez Michel Dussuyer a fost numit, luni, în funcția de selecționer al naționalei Coastei de Fildeș, a anunțat Federația Ivoriană de Fotbal, citată de L’Equipe.

Dussuyer a semnat un contract pe doi ani cu opțiune de prelungire pentru încă doi și îi va succede în funcție conaționalului său Herve Renard, care a câștigat în acest an Cupa Africii pe Națiuni.

Michel Dussuyer, în vârstă de 56 de ani, a mai pregătit în cariera sa formația Cannes și reprezentativele din Benin și Guineea.

Mediafax

 

Publicat: 21 07. 2015, 09:57
Actualizat: 21 07. 2015, 09:58