Președintele UEFA, Michel Platini, a declarat, luni, pentru AFP, că el și marea majoritate a jurnaliștilor și fanilor își doresc ca turneul final al Cupei Mondiale din 2022 să se desfășoare iarna.
„Marea majoritate a jurnaliștilor și fanilor, la fel ca și mine, își doresc ca turneul final al Cupei Mondiale din 2022 să se desfășoare iarna. De ce trebuie să se joace în iulie când temperaturile sunt extrem de ridicate? Am votat Qatarul pentru organizarea Cupei Mondiale din 2022, deoarece doresc dezvoltarea fotbalului. Cel mai bine ar fi să se joace în decembrie sau ianuarie și cred că se va ajunge la o înțelegere”, a spus Platini.
Președintele UEFA a menționat că din cauza condițiilor climaterice anumite țări nu vor putea organiza niciodată o Cupă Mondială în luna iulie: „Calendarul nu este o problemă. Cupa Mondială trebuie să se desfășoare în cele mai bune condiții. Din cauza condițiilor climaterice anumite țări nu vor putea organiza niciodată o Cupă Mondială în luna iulie”.
La începutul lunii februarie, președintele FIFA, Joseph Blatter, a afirmat că, pentru moment, totul este programat pentru ca turneul final din Qatar să se dispute vara.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER