Agitația este tot mai mare la FC Barcelona și apropierea alegerilor pentru postul de președinte al clubului a scos la iveală faptul că Mikel Arteta ar fi principala variantă de antrenor a lui Joan Laporta, dacă va fi reales în funcția grupării blaugrana.
Arteta a lăsat o impresie excelentă la Arsenal Londra, care i-ar putea face o ofertă de prelungire a contractului la finalul acestui sezon de Premier League.
Tehnicianul iberic nu exclude varianta de a fi antrenor pe Camp Nou în viitorul apropiat, dar pentru moment se concentrează doar la cariera sa de pe Emirates.
Pe 7 martie sunt programate alegerile pentru funcția de președinte al celor de la FC Barcelona, iar zvonurile privind viitorul antrenor curg. Astfel, recent, pe lista posibililor înlocuitori ai lui Ronald Koeman a apărut numele lui Mikel Arteta.
Fost star al academiei de pe Camp Nou, Arteta i-a captat atenția lui Joan Laporta în primul său sezon ca manager al lui Arsenal Londra și ar putea fi convins să preia proiectul catalan din vara viitoare.
Arteta nu este primul tehnician despre care s-a speculat că ar putea să îl schimbe pe Koeman, în topul preferințelor șefilor de la Barcelona fiind legenda Xavi, care s-ar afla pe listele celorlalți doi candidați.
Conform celor de la Football London, tehnicianul de 38 de ani nu a avut niciun contact cu gruparea blaugrana. Fostul secund al lui Guardiola la City are contract pe Emirates până în 2023, dar conducerea „tunarilor” se pregătește să-i ofere o prelungire a înțelegerii pentru o perioadă mai lungă de timp.
În ciuda faptului că Arsenal se situează în prezent pe locul zece în Premier League, iar clubul londonez a fost eliminat din ambele competiții interne de Cupă, consensul general este că echipa și-a îmbunătățit vizibil jocul sub tutela lui Arteta.
Și, deși aproape sigur vor pierde locul în Top 4 în această campanie, tehnicianul iberic ar putea totuși să-i califice pe cei de la Arsenal în sezonul viitor al Ligii Campionilor, printr-un triumf de senzație în acest an în Europa League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER