Ministrul Eduard Novak, anunț despre accesul spectatorilor pe Arena Națională. „Am putea avea 50% din capacitate la EURO!” Îl contrazice pe vicepremier
Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, a făcut un anunț de ultima oră despre accesul spectatorilor pe „Arena Națională” la EURO 2020 care are loc în această vară.
Eduard Novak a declarat că există șansa ca numărul spectatorilor la Campionatul European 2020 să creasc până la 50%, dar ca acest lucru să se întâmple trebuie să se găsească soluții pentru ca spectatorii să fie în siguranță.
Totodată, Eduard Novak și-a exprimat dorința ca spectatorii să revină pe stadioanele din România după 1 iunie, deși vicepremierul Dan Barna a transmis că dorește ca pe 12 mai să avem deja public la meciurile din Cupa României pentru a face un test înainte de EURO 2020, iar la aceste partide ar urma să intre doar un număr limitat de persoane vaccinate.
Ministrul Eduard Novak, anunț despre accesul spectatorilor pe Arena Națională
„Eu cred că am avea şi o şansă să creştem până la 50% numărul spectatorilor – deocamdată, avem 25%. Toţi suntem optimişti. Acum, să găsim nişte formule – ori vaccin, ori testat – care să ne dea şi siguranţă, dar să ne bucurăm şi de sport”, a spus Eduard Novak, cel care conduce MTS.
„Eu văd că toţi din Guvern îşi doresc cât de repede să revenim la normalitate, însă faptul că domnul Barna doreşte ca pe 12 mai să avem deja public pe stadion este cam greu, deoarece sunt multe lucruri administrative de făcut până atunci. Trebuie să elaborăm un ordin de ministru – un ordin comun între Ministerul Sportului şi Ministerul Sănătăţii. Timpul este foarte scurt şi nu cred că este un lucru viabil.
Ba, mai mult de atât, noi ne-am străduit cumva să adaptăm o strategie de a intra, a spectatorilor, în baza unui formular elaborat de către UEFA, ce va fi aplicat la Euro 2020 şi cred că acela va fi proiectul pilot”, a mai spus ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak.