Mircea Lucescu (77 de ani) este aproape de o revenire de senzație la Beșiktaș, echipă pe care a mai antrenat-o în trecut.
„Il Luce” este aspru contestat de către suporterii lui Dinamo Kiev, după ce formația finanțată de Igor Surkis a bifat trei înfrângeri, trei victorii și o remiză în cele șapte meciuri jucate în sezonul 2022 – 2023 din Ucraina.
Chiar dacă Igor Surkis a transmis că nu are de gând să îl demită pe Mircea Lucescu și că acesta va pleca de la Dinamo Kiev doar din postura de învingător, presa din Turcia anunță că „Il Luce” ar putea reveni la Beșiktaș.
La scurt timp după ce Marius Șumudică (51 de ani) a anunțat că este pe lista lui Beșiktaș, presa din Turcia dezvăluie că Mircea Lucescu este antrenorul român care are șanse mari să semneze cu formația din Superliga turcă.
Jurnaliștii turci de la Miliyet dezvăluie că adunarea generală convocată de directorul Ahmet Nur Cebi a anunțat că trei antrenori „au intrat în finală”, iar Mircea Lucescu se va lupta cu Senol Guneș și Sergen Yalcin pentru a o pregăti pe Beșiktas.
Mircea Lucescu a mai antrenat-o pe Beșiktas în perioada iulie 2002 – mai 2004, după ce înainte o pregătise pe rivala Galatasaray. Alături de formația din Turcia, „Il Luce” a câștigat titlul în sezonul 2002 – 2003, iar cu un sezon înainte luase marele trofeu cu Galata.
„Contractul lui Lucescu nu include nicio clauză financiară dacă îl concediez sau dacă pleacă singur. Contractul nostru este construit pe baza unor termeni între domni. Lucescu poate pleca în orice moment, dar nu poate pleca fără să fie învingător.
Crede-mă, dacă Lucescu pleacă de la Dinamo, atunci pleacă doar ca învingător. El face totul bine. Dumnezeu să dea ca toţi antrenorii tineri să lucreze ca el. Lucescu se gândeşte la fotbal 24 de ore pe zi.
Lucescu va lucra la Dinamo cât va putea sau până când spune că nu va putea să mai dea nimic acestei echipe. Este nevoie de o scurtă pauză şi Lucescu va readuce echipa la nivelul anterior. Sunt sigur de asta”, a spus Igor Surkis, potrivit ua-football.com.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER