Mircea Lucescu, propunere bombă pentru FIFA! Cere ca Ucraina să fie calificată direct la Campionatul Mondial din Qatar
Mircea Lucescu, antrenorul lui Dinamo Kiev, consideră că Ucraina trebuie acceptată direct la Campionatul Mondial din Qatar, care se va desfășura la sfârșitul acestui an.
„Il Luce” consideră că acceptarea Ucrainei în rândul echipelor calificate la turneul final îi poate ajuta pe ucraineni să treacă mai ușor peste trauma războiului provocat de Rusia.
Ucraina trebuie să joace împotriva Scoției, în semifinalele barajului pentru Campionatul Mondial, pe . În finală, câștigătoarea acestei semifinale va întâlni Țara Galilor.
Mircea Lucescu, propunere bombă pentru FIFA! Cere ca Ucraina să fie calificată direct la Campionatul Mondial din Qatar
După ce Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei se va califica la turneul final, FIFA a decis să mute barajul în luna iunie, în ciuda faptului că grupele Campionatului Mondial au fost deja stabilite.
Ucraina a mai participat la Campionatul Mondial în 2006, competiție organizată de Germania, când a ajuns în sferturi.
„Am reușit să aduc jucătorii lui Dinamo Kiev în România. Este nucleul de bază al naționalei Ucrainei. Au primit acordul din partea Guvernului, datorită statutului lor special, au fost scutiți de serviciul militar. În această situație dificilă, fotbalul poate face foarte multe.
Dacă Ucraina se întâmplă să participe la Cupa Mondială, pentru a trece de play-off, poate fi un lucru crucial pentru țară”, a spus Mircea Lucescu, citat de sport.ua.
Totuși, reprezentanții Federației de Fotbal Ucrainene au declarat că nu pot accepta o astfel de participare la turneul final.
Cum arată grupele de la Campionatul Mondial
- Grupa A: Qatar, Olanda, Senegal, Ecuador
- Grupa B: Anglia, SUA, Iran, EUR
- Grupa C: Argentina, Mexic, Polonia, Arabia Saudită
- Grupa D: Franța, Danemarca, Tunisia, ICP 1
- Grupa E: Spania, Germania, Japonia, ICP 2
- Grupa F: Belgia, Croația, Maroc, Canada
- Grupa G: Brazilia, Elveția, Serbia, Camerun
- Grupa H: Portugalia, Uruguay, Coreea de Sud, Ghana