Mirel Rădoi ar putea pleca în Arabia Saudită, la Al Hilal! Anunțul jurnaliștilor saudiți despre selecționerul României
Mirel Rădoi va continua pe banca României, chiar dacă rezultatele naționalei nu sunt cele mai satisfăcătoare și anunța, la finalul meciului dezastruos cu Armenia, scor 2-3, că se gândește la demisie.
FRF a confirmat că, în ciuda startului ratat în campania pentru Mondialul 2022, selecționerul este în continuare susținut, însă acesta ar putea pleca în vară.
Mirel Rădoi ar putea pleca în Arabia Saudită, la Al Hilal!
Presa din Arabia Saudită dezvăluie că Mirel Rădoi se află pe lista conducerii clubului Al Hilal pentru a prelua echipa în sezonul viitor.
Al Hilal, echipă care l-a demis în iarnă pe Răzvan Lucescu, este lider în Arabia Saudită, cu 48 de puncte. Formația e condusă în prezent de brazilianul Rogério Micale, însă jurnaliștii arabi spun că acesta va sta doar până la finalul sezonului.
Rădoi a lăsat o impresie bună conducerii și fanilor lui Al Hilal în perioada în care a jucat la clubul saudit, între 2009 și 2011, iar șefii consideră că acesta ar putea succes și ca antrenor, arată kora.com.
Un fost internațional român dă de pământ cu Mirel Rădoi
Marcel Pușcaș, fost component al naționalei României, a lansat atacuri dure la adresa selecționerului Mirel Rădoi, cel care nu are rezultatele așteptate pe banca naționalei.
„S-a spus că Rădoi este un bun comunicator. Dar ce a declarat după meciul cu Armenia? Că: «Deși le-am spus jucătorilor, ei nu au ținut cont!». Păi, în ce constă buna comunicare?!
În plus, toți marii antrenori i-ar fi spus că o formulă de echipă trebuie bătută în cuie. Dacă vrei performanță, tinere antrenor Rădoi! Nu știu la ce școală ai studiat! Nu mă interesează! Nu poți să vii să schimbi de 7 ori primul «11»! La orice echipă, primul «11» e bătut în cuie!
A treia greșeală, nu poți face experimente! Sistemele de joc nu se fac după ce e în mintea selecționerului, ci după posibilitățile jucătorilor! Dacă știi că nu poți face treaba asta, nu ceri decât ce pot face. În plus, se știe din istoria naționalei că noi ne bazăm pe contraatac.
Să îi dați să citească o carte de istorie! Chiar și Baltagul! Nu strică să citească. Să învețe despre Vitoria Lipan. Să pună mâna pe carte! E selecționerul unei țări!
Vorbim cam mult despre Rădoi… Ce am spus până acum e suficient pentru a demonstra inutilitatea numirii lui! Dacă nu întreabă pe nimeni, pe Ienei. Pe cine să întrebe la FRF? Pe Vochin? Pe Vișan? Pe Stoichiță?
La FRF sunt niște neexperimentați! FRF arată ca școala de ucenici de zidărie! Nu poți să faci experimente! Vii la FRF să înveți fotbal și să faci experimente pe România? Vii la FRF când ai făcut ceva”, a declarat Marcel Pușcaș, la PRO X.