Mită de zeci de milioane pentru voturile date pentru Rusia și Qatar. FIFA neagă, Germania se revoltă

FIFA încearcă în continuare să ascundă sub preș actele de corupție, după ce s-a scris în dese rânduri că mai mulți membri ai forului au primit sume importante pentru a acorda turneele finale din 2018 și 2022 Rusiei, respectiv Qatarului.

Forul condus de Blatter a făcut o annchetă internă, dar rezultatele date publicității nu satisfac vocile care acuză că mai mulți membrii au comis acte de corupție. Într-un raport care cuprinde 430 de pagini, oficialii FIFA susțin că voturile pentru Rusia și Qatar n-au fost influențate prin actele de corupție de care s-a scris.

Un raport despre care cei care acuză susțin însă că n-a fost publicat în totalitate. Dr. Reinhard Rauball, președintele federației germane, cere să fie date publicității toate informațiile anchetei, pentru recredibilizarea instituției: „Este singura soluție”.

Una peste alta, The Guardian a publicat o listă cu câțiva dintre cei care au fost acuzați că au luat mită în schimbul voturilor. Sumele aduse în discuție sunt uriașe.  

Michel Zen-Ruffinen – secretar FIFA până în 2002 – a fost filmat în timp ce solicita „bani sau femei” în schimbul voturilor. Suma despre care se vorbește este de aproxinativ 350.000 de lire sterline

Amos Adamu – fost reprezentant al Nigeriei – suspendat 3 ani pentru ce a fost găsit vinovat de luare de mită

Marios Lefkaritis – reprezentantul Ciprului – după ce și-a dat votul Qatarului pentru organizarea CM 2022, a încheiat o afacere cu statul arab în valoare de 27 de milioane de lire. Lefkaritis a negat că cele două lucruri ar avea vreo legătură

Issa Hayatou (Camerun) și Jacques Anouma (Coasta de Fildeș) – au fost publicate informații că fiecare ar fi primit în jur de 916.000 de lire steline în schimbul voturilor pentru Qatar

Julio Grondon (Argentina) – acuzat că a primit din partea Qatarului nu mai puțin de 78.4 milioane de dolari

Vitaly Mutko (Rusia) – și-a decontat cheltuielile pentru 97 de mese de dimineață, după o excursie de 20 de zile la Vancouver

Publicat: 16 11. 2014, 20:04
Actualizat: 16 11. 2014, 20:05