Michel Platini, președintele UEFA, și-a lansat cartea „Parlons Football”, în care prezintă mai multe reguli pe care le-ar dori implementate în jocul de fotbal. Acesta propune introducerea cartonașului alb, care ar însemna o eliminare temporară a unui jucător, pentru zece minute, atunci când acesta protestează la adresa arbitrilor.
„Trebuie să punem capăt acestei manii de a contesta arbitrul. A nu se confunda, în niciun mod, cu cartonașul galben, pentru partea sa dedicată faulturilor de joc”, sunt cuvintele lui Platini.
De asemenea, președintele UEFA. dorește introducerea a două schimbări suplimentare care să se producă la pauza partidelor, în afara celor trei care se pot face oricând în timpul jocului: „În acest caz meciul nu va avea întreruperi suplimentare în afara schimbărilor normale. În ceea ce privește echipele, ele se bazează pe efective numeroase, care trebuie luate astăzi în considerare”, a mai scris președintele UEFA.
O altă decizie care s-ar putea aplica pe viitor îi are în prim plan pe arbitrii, care și-ar putea continua cariera chiar dacă au depășit limita de vârstă, urmând să se țină cont doar de „competența și capacitatea fizică” a acestora.
Fostul câștigător al Balonului de Aur dorește anularea „triplei pedepse” în cazul jucătorilor care faultează în careu din postura de ultim apărător, care în acest moment este sancționat cu penalty, eliminare și suspendare. Platini propune înlocuirea acesteia cu „dubla pedeapsă”, penalty și cartonaș galben, dacă faultul este comis în careu, respectiv eliminare și lovitură liberă dacă faultul este comis în afara careului.
Rămâne de văzut câte din aceste propuneri se vor regăsi în curând introduse în regulile jocului de fotbal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER