Mohammad Mehdi Karami a fost executat în Iran! Campionul era condamnat la moarte după ce a participat la protestele împotriva regimului de la Teheran

Photos of Mahsa Amini, four executed protestes, and Iranian prisoners at risk of death are seen at a rally against the executions of protesters Mohammad Mehdi Karami and Seyed Mohammad Hosseini by the Islamic regime in Iran. Both were charged with killings of security forces during the protests that erupted after the death of Mahsa Amini in police custody. The protests continue despite the crackdown and pose the most serious threat to the Islamic regime since it came to power in 1979. Rally against execution of Iranian protesters, Washington, United States - 07 Jan 2023,Image: 748300984, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Vezi galeria foto - 3 poze

Mohammad Mehdi Karami (21 de ani), campionul la karate din Iran, a fost executat sâmbătă, 7 ianuarie, după ce a protestat împotriva regimului de la Teheran.

Mohammad Mehdi Karami a fost executat în Iran! Campionul era condamnat la moarte după ce a participat la protestele împotriva regimului de la Teheran

Mohammad Mehdi Karami a fost condamnat la moarte pentru participarea la protestele din Iran care au fost declanșate de omorârea tinerei Masha Amini. CNN anunță că campionul la karate a fost spânzurat sâmbătă, 7 ianuarie. Aceasta a fost a patra execuție a unei persoane condamnate pentru că a luat parte la protestele declanșate de omorârea tinerei Masha Amini de către poliția iraniană.

Conform presei din Iran, Mohammad Mehdi Karami și Seyed Moammad Hosseini au fost judecați pentru protestele împotriva regimului, dar și pentru uciderea unui membru al forțelor paramilitare.

„Mohammad Mahdi Karami şi Seyed Mohammad Hosseini, principalii autori ai crimei care a dus la martiriul lui Ruhollah Ajamian, au fost spânzuraţi în această dimineaţă”, a informat Mizan Online.

Faptul că Mohammad Mehdi Karami a fost spânzurat a fost confirmat și de Mohmammed Hussein Aghasi, avocatul campionului la karate.

„L-au spânzurat în această dimineață (n.r. sâmbătă) fără să îi permită să își vadă familia pentru ultima dată. M-a sunat miercuri de la închisoare și mi-a spus că a început greva foamei pentru că nu i se acceptă un avocat”, a transmis tatăl lui Mohammad Mehdi Karmi.

Tribunalul de Primă Instanță l-a comandat pe Mohammad Mehdi Karmi la moarte pe 4 decembrie, iar Curtea Supremă a Iranului a confirmat acest lucru pe 3 ianuarie. Mișcarea de protest din Iran a început după ce Masha Amini, o kurdă de 22 de ani, a fost omorâtă de poliție pentru încălcarea codului vestimentar al Republicii Islamice Iran pe 16 septembrie.

Un fotbalist iranian se află pe lista condamnaților la moarte

Un alt sportiv din Iran care este condamnat la moarte este fotbalistul iranian Amir Nasr Azadani. Acesta a fost acuzat de oficialii iranieni de uciderea colonelului Esmaeil Cheraghi și a doi membri ai forței paramilitare Basij, însă fotbalistul nici măcar nu a fost în zona respectivă, fiind „vinovat” doar pentru participarea la protestele care au avut loc în Iran.

Conform presei din Iran, Amir Nasr-Azadani ar fi fost obligat să mărturisească la televiziunea publică implicarea sa în crime. Fotbalistul a cerut ajutorul FIFA pentru a scăpa de executare, iar FIFPRO s-a implicat.

„Suntem șocați de relatările potrivit cărora fotbalistul profesionist Amir Nasr-Azadani se confruntă cu execuția în Iran după ce a militat pentru drepturile femeilor și libertăți fundamentale în țara sa. Suntem solidari cu Amir și solicităm anularea imediată a pedepsei sale”, a anunțat FIFPRO.

 

Publicat: 08 01. 2023, 15:13
Actualizat: 08 01. 2023, 15:18