Noul copil minune al Borussiei Dortmund, Youssoufa Moukoko, în vârstă de 16 ani, locuiește singur dintr-un motiv surprinzător.
Recent, fotbalistul minor a stârnit controverse, după ce și-a încuiat propria iubită în apartamentul său.
Cel mai tânăr fotbalist din istoria Borussiei Dortmund și a Bundesligii a făcut saltul la prima echipă a galben-negrilor în acest sezon.
Noul copil minune al Borussiei Dortmund, Youssoufa Moukoko, calcă pe urmele deja faimoșilor Ansu Fati, Pedri sau Vinicius Junior, dar vrea să locuiască singur, deși este încă minor.
La cei 16 ani ai săi, cei de la Borussia Dortmund își freacă deja mâinile de bucurie cu acest fotbalist de origine cameruneză, chemat să fie una dintre viitoarele vedete ale fotbalului mondial și ale naționalei Germaniei.
Cu toate acestea, prezentul i-a adus pentru moment una dintre primele accidentări grave din scurta sa carieră, deoarece în urmă cu puțin timp și-a luat rămas bun de la restul sezonului din cauza unei leziuni la ligamentele piciorului.
Moukoko va trebui să urmărească meciurile Borussiei Dortmund din confortul propriei sale locuințe, lucru care a stârnit recent multe controverse în Germania.
Motivul principal este vârsta sa, 16 ani, și modul în care un minor poate trăi singur într-un apartament, fără a face acest lucru însoțit de un adult.
Celebră pentru faptul că are în componența primei echipe foarte mulți jucători tineri, Borussia Dortmund îi găzduia pe aceștia într-un campus, situat în Brackel, destinat exclusiv acestui lucru, deși în cazul camerunezului situația s-a schimbat la începutul acestui an.
Așa cum a explicat cotidianul german Bild, aceasta a fost una dintre dorințele jucătorului, care a primit acordul părinților săi, precum și al clubului din Bundesliga.
Toată controversa vine la scurt timp după ce ziarul german a relatat despre o intervenție a poliției zilele trecute în apartamentul adolescentului camerunez, când iubita fotbalistului, în vârstă de 23 de ani, a fost cea care a alertat autoritățile, după ce Moukoko a lăsat-o închisă în propria casă.
Partenera atacantului nu a vrut în cele din urmă să depună o plângere împotriva tânărului fotbalist, deși cazul a pus în atenția presei situația unui minor care trăiește singur.
Cu toate acestea, în apartamentul în care locuiește în prezent Moukoko și care a făcut obiectul unor comentarii în ultimele zile, jucătorul Borussiei Dortmund nu locuiește fără să fie vizitat de nimeni din club, deoarece este în contact permanent cu doi dintre angajații echipei, care se ocupă de bunăstarea sa.
Unul dintre cei care rămâne cel mai aproape de tânărul de 16 ani este Otto Addo, antrenorul echipei de tineret a clubului german, care are grijă de fiecare detaliu, pentru ca viața privată a atacantului să nu-i afecteze acestuia performanțele de pe teren, mai ales acum, la debutul carierei sale de profesionist.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER