Mourinho, antrenor pe Vicente Calderon

Antrenorul Jose Mourinho (Real Madrid) va conduce o selecționată
a celor mai buni jucători africani din primele două ligi ale
Spaniei – Africa United – într-un meci caritabil, ce va avea loc,
miercuri, pe Vicente Calderon, și în care adversară va fi o
formație a vedetelor din Primera Division.

Potrivit cotidianului Marca, Mourinho a acceptat imediat
invitația organizatorilor meciului „Campioni pentru Africa”, aflat
la ediția a treia și care, în acest an, are drept scop strângerea
de fonduri pentru școlarizarea a 100.000 de copii din Mali.

Singura condiție pe care a pus-o Mourinho a fost să aibă la
dispoziție un lot de 33 de jucători, căpitanul echipei Africa
United urmând să fie Frederic Kanoute (FC Sevilla), prin a cărui
fundație vor fi strânși banii.

Marca menționează că echipa vedetelor din Primera Division va fi
pregătită de antrenorii Radomir Antic și Michel.

Potrivit site-ului oficial al clubului Real Madrid, cinci
jucători ai acestei formații au acceptat invitația de a participa
la meciul de miercuri. Este vorba de Sergio Ramos, care va fi
căpitanul echipei vedetelor din Primera Division, Sergio Canales,
Fernando Gago, Lassana Diarra și Mahamadou Diarra.

MEDIAFAX

Publicat: 27 12. 2010, 14:04
Actualizat: 27 12. 2010, 14:05