Mutare surpriză la Milan! Allegri, aproape să fie înlocuit cu o fostă glorie
Presa italiană scrie că antrenorul Massilimiano Allegri va fi demis de la cârma lui AC Milan în următoarele zile. Favorit să îi ia locul tehnicianului italian este olandezul Clarence Seedorf, care nu are experiență în antrenorat.
A luat locul trei cu un lot decimat
Teoretic, un loc trei ocupat la finele unui sezon dificil, în care Milan i-a pierdut pe Ibrahimovic și Thiago Silva, alături de alți opt jucători importanți nu ar fi trebuit să fie un eșec. Asta deși „diavolii” au prins locul 3 în Serie A, ultimul care asigură prezența în preliminariile Ligii Campionilor, doar grație unei reveniri de ultim moment pe terenul Sienei, echipă deja retrogradată. Însă patronul Silvio Berlusconi nu e deloc mulțumit. Și a anunțat că vrea să facă schimbări majore în această vară, pentru a le reda „rossonerilor” strălucirea din trecut. Deocamdată, nu prin transferuri importante, mai ales că Milan are probleme financiare din cauza cărora i-a și cedat pe Ibra și Silva la PSG în vara trecută. Ci prin mutări pe banca tehnică. Concret, conform jurnalistului Carlo Pellegatti de la „Mediaset”, postul lui Berlusconi, Allegri va fi demis!
Merge la Roma?
S-a scris mult despre o eventuală concediere a omului care i-a adus ultimul titlu lui Milan în 2011 și la începutul sezonului. Atunci, „diavolii” au început slab campionatul și păreau că vor rata Europa. Însă Allegri (45 de ani) a schimbat soarta sezonului și a dus echipa de pe „San Siro” pe locul trei. Insuficient însă! Dorit insistent de Roma, Allegri va fi demis, conform informațiilor presei italiene! „Berlusconi nu mai e mulțumit și vrea pe altcineva”, a scris „Gazzetta dello Sport”. Iar acel altcineva pare să fie un antrenor fără niciun pic de experiență!
Seedorf, prima variantă
Pentru a elucida misterul favoritului la postul de antrenor al lui Milan, revenim în trecutul apropiat. Tot presa italiană a fost cea care a scris că Berlusconi îl vrea neapărat ca antrenor pe banca „diavolilor” pe Clarence Seedorf. Fosta glorie a Milanului, care a evoluat în tricoul „rossonero” din 2002 până în 2012 este în prezent jucător al echipei braziliene Botafogo. Dar ar renunța imediat la cariera de fotbalist pentru a trece pe banca tehnică a echipei la care a jucat 432 de meciuri și pentru care a înscris 62 de goluri. Deocamdată, sosirea lui Seedorf nu este decât la stadiul de negociere, dar soarta lui Allegri pare pecetluită, deși tehnicianul italian mai are contract cu Milan până în 2014.
83 de victorii are Allegri pe banca lui Milan în 151 de meciuri
2 trofee a câștigat italianul pe banca milanezilor: titlul și Supercupa, ambele în 2011