Modelul de comportament propus de Adrian Mutu și Gabriel Tamaș în cazul selecțiilor la echipa națională a creat prozeliți și în rândul vecinilor bulgari. După același tipar, doi dintre convocații la naționala Bulgariei au nesocotit recomandarea selecționerului Lotthar Matthaus de a nu părăsi cantonamentul echipei înainte de amicalul cu Belarus, disputat la Minsk.
Este vorba despre Chavdar Yankov și Spas Delev, acesta din urmă intrând și pe lista de achiziții a Stelei, după ratarea transferului lui Junior Moraes. Considerat una dintre cele mai mari speranțe ale fotbalului bulgar, Delev a ieșit într-un club de noapte din capitala Belarusului chiar cu o zi înainte de amicalul pierdut cu 0-1 în fața reprezentativei lui Hleb.
Faptul a fost desconspirat de angajați ai hotelului Crowne Plaza, care l-au informat ulterior pe Matthaus de escapada celor doi. Consecința acestui act de indisciplină va fi, aproape sigur, excluderea pe termen nelimitat a lui Delev și Yankov din anturajul echipei naționale a Bulgariei, exact aceeași măsură care s-au luat și în cazul petrecăreților naționalei lui Victor Pițurcă.
Germanul a făcut cele mai aspre comentarii la adresa lui Spas Delev chiar la revenirea pe aeroportul din Sofia, spunând că acesta trebuie întâi să învețe care este diferența între a juca la ȚSKA și a evolua la echipa națională.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER