NEWS ALERT | Dennis Man, la AC Milan? Românul poate fi coleg cu Zlatan Ibrahimovic: „A convins imediat în Serie A”

AC Milan se poate despărți în această vară de Jens Petter Hauge și îi caută deja un înlocuitor. Surprinzător, numele lui Dennis Man este vehiculat pe lista italienilor.

Atacantul de la Parma, echipă ajunsă acum în Serie B, a fost cumpărat în ianuarie de la FCSB pentru 11 milioane de euro, transfer record pentru fotbalul românesc.

Șefii Parmei au anunțat în repetate rânduri că Dennis Man este un fotbalist pe care echipa vrea să se bazeze în sezonul următor de Serie B. Singura condiție prin care românul poate pleca este ca formația care face oferta să pună pe masă 25 de milioane de euro.

Dennis Man, la AC Milan? Românul poate fi coleg cu Zlatan Ibrahimovic: „A convins imediat în Serie A”

Suma este uriașă, având în vedere că Dennis Man a jucat la Parma, în Serie A, doar jumătate de sezon. Italienii de la Milanlive, publicație apropiată echipei antrenate de Stefano Pioli, a transmis că Dennis Man a impresionat în cele 14 meciuri jucate în tricoul Parmei. Astfel, există posibilitatea ca AC Milan să achite suma cerută.

„Dennis Man a convins imediat în Serie A, jucând excelent ca al doilea vârf. Rapid, tehnic și cu un picior stâng excelent: exact profilul de jucător căutat de AC Milan”, au scris cei de la Milanlive.

Potrivit aceleiași surse, pe lista lui AC Milan se află, alături de Dennis Man, și Mohamed Daramy, jucător aflat sub contract cu Copenhaga. El poate fi transferat pentru 10 milioane de euro. Și Charles De Ketelaere, de la Brugge, i-ar costa pe milanezi între 10 și 15 milioane de euro.

Totuși, în fața celor doi, Dennis Man are avantajul de a fi jucat deja în Serie A, chiar dacă a ratat ultimele cinci etape ale formației sale, din cauza unei accidentări musculare.

Man a fost prezent, sâmbătă, la reunirea Parmei, pentru vizita medicală, urmând ca în perioada următoare să înceapă antrenamentele cu Enzo Maresca, noul antrenor al echipei.

Publicat: 10 07. 2021, 17:44
Actualizat: 10 07. 2021, 17:45