Kante a dezvăluit motivele din spatele deciziei sale de a refuza o mutare la PSG, acolo unde antrenor era Thomas Tuchel.
Tehnicianul german este acum managerul lui Kante pe Stamford Bridge, la Chelsea Londra, după ce a plecat de la gruparea din Ligue 1 la finalul anului trecut.
N’Golo Kante este unul dintre cei mai buni mijlocași la închidere, iar PSG a încercat să îl transfere pe francez de la Chelsea. Kante a dezvăluit acest lucru pentru site-ul oficial al londonezilor:
„Știam că în trecut a existat un interes din partea celor de la PSG pentru mine, pe vremea când el (n.r. Thomas Tuchel) era manager, dar nu a fost ceva ce mi-am dorit eu. Nu s-a întâmplat nimic pentru că eu eram fericit la Chelsea și am rămas aici. Nu am discutat cu managerul despre asta”, a povestit Kante.
În 2019, s-a vorbit despre un posibil transfer al mijlocașului la PSG, dar fotbalistul francez a ales să continue la Chelsea, cu care este sub contract până în 2023.
În vara trecută, Chelsea, sub comanda lui Frank Lampard, a încercat să rezolve transferul starului Declan Rice de la concitadina West Ham, dar managerul „ciocănarilor”, David Moyes, nu a vrut cu niciun chip să se despartă de cel mai important jucător al său, pe care de-abia îl numise pe postul de căpitan.
După ce a adus fotbaliști de 250 de milioane de euro în perioada de mercato din vara lui 2020, gruparea de pe Stamford Bridge i-a pus un preț de 90 de milioane de euro lui Kante și a încercat să îl vândă pentru a mai recupera o parte din banii cheltuiți pe aducerea de jucători noi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER