Noi suspiciuni de corupție în cadrul FIFA!**
Noi suspiciuni de corupție în cadrul FIFA au apărut, duminică,
după ce publicația elvețiană SonntagsZeitung a scris despre
existența unei liste cu membri ai forului internațional care ar fi
primit „mai multe milioane”, informează AFP.
Jurnalul a făcut aceste dezvăluiri cu patru zile înainte de
desemnarea țărilor organizatoare ale edițiilor din 2018 și 2022 ale
Cupei Mondiale.
SonntagsZeitung citează un cetățean elvețian care a avut acces la
lista respectivă. Acesta a explicat că membri ai Comitetului
Executiv ai FIFA s-ar afla în spatele „cutiilor poștale ale
firmelor” ce figurează pe document și că printre numele respective
ar fi și cel al unui cunoscut membru al Comitetului Internațional
Olimpic (CIO).
Aceste noi suspiciuni vin după ce, în data de 18 noiembrie, doi
membri ai Comitetului Executiv al FIFA au fost suspendați, ca
urmare a unei anchete a publicației Sunday Times, care a dezvăluit
că respectivii au solicitat bani în schimbul voturilor lor pentru
atribuirea organizării CM 2018 și 2022.
BBC ar urma să difuzeze, luni, un reportaj în care va prezenta
cazurile de corupție din cadrul FIFA.
Pentru organizarea turneului final din 2018, candidatele sunt
Anglia, Belgia/Olanda, Spania/Portugalia și Rusia. Pentru CM 2022
candidează Australia, Coreea de Sud, SUA, Japonia și Qatar.
Sursa: Mediafax