De la 10 seara, ora României, Barcelona va juca pe Noul Wembley împotriva lui Tottenham, echipa al cărei căpitan este irlandezul Robbie Keane. Arena londoneză a costat peste un miliard de euro și a fost inaugurată în 2007 cu prilejul unui amical de tineret, Anglia – Italia, încheiat cu scorul de 3-3.
În această seară, Barcelona vine la Londra cu toate vedetele sale, mai puțin Samuel Eto’o, ca și transferat la Inter Milano. Intențiile lui Pep Guardiola cu privire la câte minute se vor afla pe teren jucătorii săi, nu depășesc 45 pentru fiecare în parte. Câte-o repriză, pentru că Barca are nevoie de prospețimea fizică a jucătorilor în perspectiva competițiilor pe care le-a câștigat anul trecut: Primera Division, Cupa Spaniei și, nu în ultimul rând, Liga Campionilor.
Site-ul sport.es scrie că nu putea exista un scenariu mai bun pentru "evidențierea" campioanei. Un Wembley renovat va vedea la lucru al doilea proiect al lui Guardiola la Barcelona, îmbrăcat la "patru ace" pe marginea terenului.
Â
Edwin Rosch
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER