O nouă tragedie lovește sportul din Italia! Este primul deces din fotbalul profesionist italian înregistrat din cauza COVID-19!

6347194 02.10.2020 A medical staff member wearing a protective suit is seen during his workflow at the Moscow's Clinical Hospital No 52 treating COVID-19 patient, in Moscow, Russia. Valeriy Melnikov / Sputnik

Fostul jucător al lui Benevento, Antonio Vanacore, a murit la doar 45 de ani, din cauza COVID-19.

După două săptămâni de luptă cu coronavirusul, antrenorul celor de la Cavese a pierdut din păcate lupta cu boala.

Antrenorul secund al celor de la Cavese, Antonio Vanacore, este primul deces din cauza coronavirusului din fotbalul profesionist italian

Cei de la Cavese au făcut tristul anunț al dispariției lui Antonio Vanacore, 45 de ani, prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul oficial al echipei: „Clubul Cavese 1919 anunță, cu durere imensă, moartea antrenorului secund al echipei, Antonio Vanacore. Conducerea clubului, întreaga echipă și fanii vulturilor transmit condoleanțe și oferă întregul lor sprijin familiei îndurerate. Ciao Antonio, om și profesionist de neînlocuit”.

Cei de la Cavese intraseră duminica trecută, la meciul cu Foggia, pe teren cu tricouri pe care aveau scrise cuvintele: „Domnul Vanacore nu renunțați, suntem cu toții alături de dumneavoastră!”. Dar antrenorul secund al echipei, foarte apropiat de principalul Sașa Campolongo, nu a reușit din păcate să supraviețuiască infecției cu coronavirus.

Clubul său, decimat de COVID

Vanacore, un napoletan originar din Pozzuoli, ar fi împlinit 46 de ani în luna iulie a acestui an. A jucat în carieră pentru cluburile italiene Benevento, Catanzaro, Casertana, Juve Stabia și Potenza.

După retragerea sa, a început să lucreze cu Campilongo cu care, după experiența de anul trecut, s-a întors pe banca tehnică a celor de la Cavese, pe 28 decembrie.

Clubul italian Cavese 1919 a fost decimat de Covid în ultimele săptămâni și din acest motiv Lega Pro a trebuit să amâne două jocuri: cu Potenza acasă și cu Ternana în deplasare.

Următorul meci programat împotriva lui Catanzaro a fost, de asemenea, amânat din cauza dispariției tragice a lui Vanacore: „Liga Pro, ca urmare a cererii prezentate de echipa Cavese și având acordul echipei Catanzaro, în semn de doliu pentru moartea subită a domnului Antonio Vanacore, a dispus ca partida să fie amânată pentru miercuri 24 martie 2021, la ora 15:00 „.

Publicat: 18 03. 2021, 16:42