Oază de Liga I la Cupa Asiei!** Peseiro, demis de un român de la cârma Arabiei Saudite
Selecționerul Arabiei Saudite, portughezul Jose Peseiro, a fost
demis la puțin timp după înfrângerea echipei sale, scor 1-2, în
fața naționalei Siriei, antrenată de românul Valeriu Tița,
duminică, în grupa B la Cupa Asiei pe Națiuni, informează AFP.
Nasser Al Johar îl va înlocui pe Peseiro până la încheierea
competiției asiatice.
Saudiții, finaliștii ediției din 2007 și tripli campioni ai
Asiei, sunt printre favoriți, alături de Japonia, Australia sau
Coreea de Sud.
„Nu mă gândeam că vom câștiga, însă speram ca echipa mea
să facă o figură bună„, a declarat românul Valeriu Tița,
selecționer al Siriei de câteva săptămâni.
Echipa națională a Siriei a produs prima mare surpriză a Cupei
Asiei pe Națiuni. În primul meci al grupei B, elevii lui Valeriu
Tița au învins cu 2-1 Arabia Saudită, pregătită de Jose Peseiro,
fostul antrenor al Rapidului București.
A fost prima victorie a lui Tița la naționala Siriei. Instalat luna
trecută pe banca tehnică, fostul antrenor de la FC Drobeta pierduse
testele disputate cu Irak (0-1), Coreea de Sud (0-1) și Emiratele
Arabe Unite (0-2). Sirienii vor disputa următorul meci pe 13
ianuarie, cu Japonia. Siria nu a mai participat la Cupa Asiei pe
Națiuni din 1996.
Articol scris de Mircea OGLINDOIU