Oferta fabuloasă de 55 de milioane de euro a lui Tottenham Londra pentru Luis Diaz a fost refuzată de FC Porto!

FC Porto le solicită celor de la Tottenham Londra 65 de milioane de euro în schimbul vedetei Luis Diaz, dar aripa columbiană nu dorește o mutare în Premier League la echipa lui Antonio Conte.

Atacantul sud-american are o clauză de reziliere de 80 de milioane de euro în contractul cu superputerea Portugaliei, dar lusitanii ar fi de acord să se despartă de el pentru o sumă sensibil mai mică din cauza crizei financiare generate de pandemia de coronavirus.

Diaz trage de timp pentru că vrea să prindă un transfer la FC Liverpool.

FC Porto a respins prima ofertă a celor de la Tottenham Londra pentru starul Luis Diaz de 45 de milioane de euro plus bonusuri

Englezii de la The Sun au anunțat miercuri că gruparea din nordul Londrei a deschis negocierile cu FC Porto pentru transferul columbianului Luis Diaz.

Echipa lui Antonio Conte vrea cu orice preț să finalizeze mutarea înainte de închiderea oficială a perioadei de mercato de iarnă de luni noaptea și vrea să facă o nouă ofertă îmbunătățită lusitanilor.

Cu toate acestea, însă, conform portughezilor de la Record, ademenirea lui Diaz pe White Hart Lane s-ar putea dovedi o misiune imposibilă în acest moment, pentru că aripa columbiană nu arată niciun interes pentru o astfel de mutare.

Luis Diaz, 25 de ani, este unul dintre cei mai vânați jucători din campionatele de elită ale Europei, după ce sud-americanul a reușit să înscrie 14 goluri în 18 meciuri din Superliga portugheză în acest sezon și a terminat la egalitate cu superstarul Leo Messi pe primul loc în clasamentul golgheterilor la ediția din 2021 a Copei America. Diaz este primul pe lista celor de la FC Liverpool pentru un transfer în perioada următoare.

Publicat: 24 01. 2022, 21:00
Actualizat: 06 02. 2022, 09:26