OFICIAL | Cupa Mondială din Qatar va avea loc în noiembrie – decembrie 2022. Finala se va juca pe 18 decembrie
Comitetul Executiv al FIFA a decis, joi, ca turneul final al Cupei Mondiale din 2022, din Qatar, să aibă loc în perioada noiembrie-decembrie, finala urmând să se dispute la 18 decembrie, de ziua națională a țării gazdă.
FIFA a menționat că în principiu s-a convenit ca turneul să se desfășoare într-o perioadă mai mică decât cele de la edițiile precedente, „de exemplu în 28 de zile”.
Comitetul Executiv al forului mondial a respectat astfel recomandările grupului de lucru al FIFA care a pledat pentru disputarea în perioada de iarnă a Cupei Mondiale din Qatar, pentru a se evita temteraturile extrem de ridicate ce se înregistrează în zonă vara.