Oficialii lui Gaziantep au reacționat după ce Marius Șumudică a anunțat că pleacă. „Așteptăm răspunsul!”
Oficialii lui Gaziantep au reacționat după ce Marius Șumudică a anunțat că va pleca de la formația din Turcia săptămâna viitoare.
Marius Șumudică a anunțat vineri, 8 ianuarie, că s-a înțeles cu Al Shabab, echipă pe care a mai antrenat-o în trecut și care i-a făcut o ofertă greu de refuzat, iar oficialii lui Gaziantep au luat măsuri.
Înaintea meciului de azi pe care Gaziantep îl joacă împotriva celor de la Sivasspor, Mehmet Buyukekși, președintele echipei din Turcia, a organizat o ședință cu Marius Șumudică la hotelul unde este cazată formația și s-a discutat despre contractul pe care îl are antrenorul român, dar și despre transferuri.
Oficialii lui Gaziantep, reacție după ce Marius Șumudică a anunțat că pleacă
Astfel, Gaziantep a anunțat pe site-ul oficial că i-a propus lui Marius Șumudică un nou cotract și un salariu mult mai mare. Mai mult, turcii au dezvăluit că așteaptă un răspuns din partea antrenorului român.
„Conducerea noastră și-a reiterat dorința de a lucra cu Marius Șumudică, iar acum așteptăm răspunsul lui la această ofertă”, au scris turcii, pe site-ul oficial.
Marius Șumudică a anunțat că s-a înțeles cu Al Shabab
Vineri, 8 ianuarie, Marius Șumudică anunța că a ajuns la un acord cu Al Shabab, echipă pe care a mai antrenat-o în trecut. „Cred că săptămâna viitoare ne despărțim. Mă deranjează si declarațiile că ne-am înțeles cu antrenorul. Nu ne-am înțeles deloc. Vor să liniștească fanii, nu știu ce-i în capul lor. Sunt șefii mei, îi respect. Mă deranjează foarte mult când începi să vorbești cu jucători fără să întrebi antrenorul. Nu e normal. Antrenorul trebuie să fie șeful în vestiar.
E greu să ajungi la echipe mari în Turcia. M-am bucurat de mesajul unuia dintre directorii sportivi de la o echipă mare, dar e greu să ajungi la un astfel de nivel. Au antrenorii lor, cu un oarecare statut. Sunt antrenori care au nume în Turcia și e greu să le iei fața. Nici nu știu cum am ajuns noi aici, suntem ca și castravetele în salata de boeuf, unora nu le place și îl dau la o parte.”, spunea Marius Șumudică, în cadrul emisiunii Liga Digi Sport.