Olanda rămâne fără selecționer după meciul cu România! Dick Advocaat: „Nu știu cine mă va înlocui”

Dick Advocaat, selecționerul echipei Olandei a făcut un anunț surprinzător. Meciul cu România va fi ultimul pentru el în calitate de antrenor princial al „Portocalei Mecanice”.

„Acestea sunt ultimele mele două meciuri la conducerea echipei Olandei (n.r. – Scotia și România). Vrem să terminăm cu succes sejurul la echipa națională. Nu știu ce antrenor va veni după mine. Jucătorii trebuie să demonstreze că vor să joace pentru națională”, a comentat tehncianul de 70 de ani, pentru presa din Olanda.

Olanda a ratat calificarea la Campionatul Mondial din 2018, după ce a terminat pe locul trei în Grupa A, una câștigată de Franța. Suedia este echipa care și-a asigurat prezența la baraj.

Dick Advocaat a devenit cel mai în vârstă selecționer din istoria naționalei țării sale și a mai condus Olanda în perioadele 1992-1994 și 2002 – 2004. Sub conducerea lui, olandezii au câștigat patru meciuri în cele cinci meciuri.

Publicat: 08 11. 2017, 22:06
Actualizat: 08 11. 2017, 22:07