Olăroiu a picat și ultimul test înainte de debutul la Cupa Asiei: Arabia Saudită, învinsă și în al doilea amical sub conducerea românului
Reprezentativa Arabiei Saudite, antrenată de Cosmin Olăroiu, a fost învinsă, duminică, de selecționata Coreei de Sud, scor 2-0, într-un meci amical disputat la Sydney, informează afcasiancup.com.
Golurile au fost marcate de Osama Hawsawi ’68 (autogol) și Young-Cheol Cho ’90+1.
Echipa Arabiei Saudite a fost învinsă și în primul meci cu Olăroiu la conducerea tehnică, în data de 30 decembrie, scor 1-4 cu Bahrain.
Arabia Saudită va participa în această lună la Cupa Asiei pe națiuni. Echipa lui Olăroiu va juca în grupa B, alături de Uzbekistan, China și Coreea de Nord.