Selecționerul Arabiei Saudite, Cosmin Olăroiu, a declarat, sâmbătă, după meciul cu naționala Chinei, scor 0-1, de la Cupa Asiei pe Națiuni, că echipa sa a avut ghinion, informează site-ul oficial al competiției.
„După un astfel de meci este greu de făcut o analiză imediat. Am avut ghinion, am fost mai mult decât ghinioniști. În prima repriză, adversarii noștri ne-au blocat bine și nu am găsit spații ca să ne folosim viteza. În repriza a doua am jucat ma bine, ne-am creat câteva ocazii și am avut un penalti. Și din nefericire am primit gol din lovitură liberă. Trebuie acum să ne gândim la meciul următor, cu Coreea de Nord. Mai avem șanse de calificare, nu se termină totul după primul meci”, a spus Olăroiu.
Reprezentativa Arabiei Saudite, antrenată de Cosmin Olăroiu, a fost învinsă, sâmbătă, la Brisbane, cu scorul de 1-0 (0-0), de naționala Chinei, într-un meci din grupa B a Cupei Asiei pe Națiuni.
Golul a fost marcat de Hai, în minutul 81.
Arabia Saudită a ratat un penalti în minutul 62, prin Hazazi.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER