Omari, membru al CEx FIFA: „Germania a cumpărat vocea Oceaniei pentru a obține organizarea CM 2006”

Acuzațiile de corupție continuă să vizeze atribuirea unor ediții ale Cupei Mondiale, ultima pe această listă fiind Germania, despre care președintele Federației Congoleze de Fotbal, Constant Omari, membru în Comitetul Executiv al FIFA, spune că a cumpărat Oceania pentru a organiza turneul din 2006.

Germania a cumpărat vocea Oceaniei, ilegal, pentru a obține organizarea Cupei Mondiale, dar despre asta nu vorbește nimeni. Când e vorba de Germania, nu trebuie spus nimic„, a declarat Constant Omari, potrivit L’Equipe.

Congolezul i-a reproșat președintelui UEFA, Michel Platini, că vorbește cu „dispreț” de federațiile mici. „I-am spus ca de la bărbat la bărbat că nu sunt de acord cu el. La FIFA, principiul este clar, o federație este egală cu un vot, chiar dacă te numești Federația Franceză de Fotbal sau nu. Nu se poate vorbi cu un asemenea dispreț”, a adăugat Omari, care și-a reafirmat susținerea pentru Joseph Blatter, la alegerile pentru președinția FIFA.

Vineri, la Zurich, sunt programate alegeri pentru șefia FIFA, în contextul izbuncnirii unui uriaș scandal de corupție, în care sunt anchetați înalți reprezentanți ai forului mondial.

Justiția americană a pus sub acuzare 14 persoane, printre care doi vicepreședinți FIFA și șapte oficiali, în cazul de corupție în care au fost efectuate, miercuri, arestări la Zurich.

Șapte oficiali ai forului mondial au fost reținuți, miercuri, la Zurich, la solicitarea Departamentului de Justiție al SUA, în legătură cu fapte de corupție: Jeffrey Webb (Marea Britanie), vicepreședinte al FIFA și președinte al CONCACAF, Eduardo Li (Costa Rica), viitor membru al Comitetului Executiv al FIFA, Julio Rocha, însărcinat cu dezvoltarea FIFA, Costas Takkas (Marea Britanie), atașat la cabinetul președintelui CONCACAF, Eugenio Figueredo (Uruguay), vicepreședinte al FIFA, Rafael Esquivel (Venezuela), membru al CONMEBOL, și José Maria Marin (Brazili), membru al Comitetului de organizare al FIFA pentru JO.

Oficiul Federal de Justiție din Elveția a precizat că persoanele reținute sunt cercetate pentru luare de mită și primirea de alte foloase, de la începutul anilor 1990 și până în prezent, totalizând peste 100 de milioane de dolari. Acțiunile lor ilegale ar avea legătură cu unele turnee de fotbal din America Latină.

Într-un alt dosar, Parchetul elvețian a confiscat, tot miercuri, documente electronice de la sediul FIFA din Zurich, în cadrul urmăririi penale începute cu privire la fapte, pentru „spălare de bani și management defectuos”, în procesul de atribuire a organizării Cupei Mondiale, edițiile din 2018 și 2022.

Actualul președinte al FIFA, Joseph Blatter, și prințul Ali Bin Al-Hussein al Iordaniei sunt singurii candidați rămași în cursa pentru șefia forului mondial. Joseph Blatter, în vârstă de 79 de ani, se află la al patrulea mandat de președinte al FIFA, for pe care îl conduce din 1998.

Mediafax

Publicat: 29 05. 2015, 11:33
Actualizat: 29 05. 2015, 11:34