Pact cu „diavolul”? Maradona ar putea deveni antrenorul SUA, țară pe care o urăște

Cotidianul american New York Times a lansat ieri o informație
care a șocat lumea fotbalului: Maradona ar putea fi următorul
selecționer al SUA, dacă Bob Bradley pleacă să o antreneze pe Aston
Villa!

În urmă cu câteva zile, Maradona și-a declarat intenția de a
antrena Aston Villa, care-și caută tehnician după demisia lui
Martin O’Neill. Englezii nu au primit însă cu entuziasm propunerea
argentinianului și și-au îndreptat atenția spre selecționerul SUA,
Bob Bradley. Tot răul spre bine pentru Maradona! În cazul în care
Bradley „se mută” în Anglia, El Pibe D’Oro are șanse mari să
bifeze, pe banca SUA, o nouă etapă a carierei sale. Cel puțin așa
susține New York Times, unul dintre cele mai mari ziare
americane.

„Urăsc
SUA cu toată puterea mea!”

Dacă Maradona ar deveni selecționerul SUA, el s-ar întoarce
acolo unde a cunoscut unul dintre cele mai negre episoade din viața
de fotbalist. În 1994, în timpul Campionatului Mondial, Diego a
fost depistat pozitiv la un control antidoping, acela fiind practic
finalul carierei lui în tricoul Argentinei. Dacă Maradona ar putea
trece peste această amintire, în schimb, suporterii americani nu au
uitat o declarație de-a sud-americanului, din urmă cu trei ani:
„Urăsc SUA cu toată puterea mea!”.

E prieten
cu toți dușmanii Americii

Și dacă declarația nu este de ajuns, Maradona nu a scăpat până
acum niciun prilej de a-și arăta ostilitatea față de Statele Unite.
El este prieten foarte bun cu Fidel Castro, fost președinte al
Cubei, și cu Hugo Chavez, președintele Venezuelei, doi dintre cei
mai mari contestatari ai SUA. „Tot ce face Fidel, tot ce face Hugo,
pentru mine este perfect”, a spus Maradona, care în 2005, în timpul
unui summit desfășurat în Argentina, a purtat un tricou cu
inscripția „Stop Bush” și l-a numit pe președintele de atunci al
SUA „gunoi uman”.

Publicat: 19 08. 2010, 18:00
Actualizat: 19 08. 2010, 20:29