După remiza de pe teren propriu cu UTA, scor 0-0, în care Universitatea Craiova nu a tras niciun şut pe poartă, fundaşul Paul Papp spune că acesta a fost cel mai prost meci în care a evoluat pentru formaţia din Bănie şi este mulţumit cu punctul obţinut.
„Din păcate, încă un semieşec, iar adevărul este că am jucat slab, este cel mai prost meci în care am jucat de când am venit la Craiova. Dar cred că acesta trebuie să fie un punct de pornire, pentru că am jucat foarte slab şi de aici putem să o luăm doar în sus, fiindcă azi jocul a fost dezastruos.
Nu vreau să spun multe la supărare, dar trebuie să acceptăm unde suntem, să lăsăm capul în pământ şi să dăm drumul la treabă, să ne implicăm mult mai mult şi la antrenamente şi la meciuri. A fost o zi foarte, foarte proastă, dar e bine măcar că nu am luat gol şi nu am pierdut”, a declarat Paul Papp.
Revenit recent pe teren după 7 luni de absenţă provocată de o accidentare gravă, Paul Papp are deja trei meciuri ca titular în formula lui Reghecampf, reuşind să le „ia faţa” concurenţilor pe post, Bălaşa şi Marius Constantin, şi să profite de absenţa prelungită a lui Găman, accidentat.
„Nu mi-a fost teamă deloc, când intru pe teren nu mă mai gândesc la alte consecinţă, încerc să dau totul pentru echipă, trup şi suflet şi sper să nu mai ies din echipă” a spus fundaşul de 32 de ani.
Paul Papp a recunoscut la final că a forţat eliminarea lui Ioan Hora, în prelungiri, după un duel prelungit cu acesta.
„A fost o harţă între noi doi şi m-a atins puţin. E normal să fac ceva pentru echipă, a fost oportunitate pentru mine, am scos acel roşu şi mai departe nu mă interesează ce zic cei de la UTA sau ce declară Hora, eu mi-am făcut treaba pentru echipa mea” a spus Papp.
Reacţia lui Ioan Hora a fost: „Dacă Paul Papp a recunoscut că s-a pus în slujba echipei, atunci aţi aflat răspunsul, pentru că arbitrii nu au văzut nimic, ei erau cu capul în altă parte, nu puteau să vadă la faza roşului. Craiova n-a avut şut pe poartă, iar noi, o grămadă de ocazii”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER