Pe 27 martie, oficialii UEFA vor discuta despre înființarea unei noi competiții în Europa. Cum va fi afectată România

  • Nations League, o competiție dedicată echipelor naționale, ar putea prinde contur
  • Oficialii UEFA vor discuta despre înființarea acestei întreceri în cadrul congresului de pe 27 martie

Proiectul ar putea fi trecut în realitate după congresul UEFA din Kazahstan. Forul oficial a confirmat că în cadrul întâlnirii se va discuta și despre înființarea Nations League, un fel de campionat al naționalelor care se dispută în format de ligă. În cadrul acestei întreceri, meciurile ar urma să se dispute la datele internaționale rezervate meciurilor amicale. Practic, noua competiție ar înlocui aceste amicale cu meciuri oficiale mult mai captivante. Asta ar urma să se întâmple din 2018.

Membrii UEFA au discutat despre împărțirea celor 54 de membri în mai multe ligi care să funcționeze după principiul promovare-retrogradare. Componența ligilor ar urma să fie trasată în funcție de locul pe care o echipă națională îl ocupă în clasamenttul european. Inițial, s-a vorbit ca prima ligă să conțină primele 12 cele mai puternice echipe naționale din Europa.

În acest moment, primele 12 locuri sunt ocupate în ordine de Spania, Germania, Olanda, Italia, Anglia, Portugalia, Grecia, Rusia, Bosnia, Ucraina, Franța și Croația. România se află abia pe locul 26. Într-un exercițiu de imaginație, dacă și pentru liga a doua s-ar opta tot pentru un format cu 12 echipe, atunci naționala noastră ar fi repartizată abia în a treia ligă.

Ideea înființării Ligii Naționalelor a venit după ce Campionatul European a fost extins la 24 de echipe. Astfel, aproape jumătate din membrii afiliția UEFA vor fi prezenți la CE 2016 și există îngrijorarea pe marginea calității competiției în aceste condiții.

Congresul UEFA din Kazahstan va avea loc pe 27 martie, la Astana.

Publicat: 04 03. 2014, 13:42
Actualizat: 04 03. 2014, 13:43