„Pedeapsa triplă”, a patra schimbare de jucători și atașarea microcipurilor pe fotbaliști, subiecte de discuție în ședința anuală anunțată de FIFA

  • Publicat:
  • Actualizat:

FIFA ar putea implementa în curând noi reguli în jocul de fotbal. Printre acestea se numără introducerea celei de-a patra schimbări, modificarea „pedepsei triple” sau monitorizarea performanței jucătorilor prin intermediul unor microcipuri.

FIFA a anunțat că cea de-a 129-a reunire anuală a IFAB (International Football Association Board) va avea loc lângă Belfast, la Culloden Hotel din Craigavad, pe 28 februarie.

  • Consiliul IFAB este format din câte un reprezentant din fotbalul englez, scoțian, galez și nord-irlandez. Fiecare are câte un vot, în timp ce FIFA are patru

În cadrul acestei întâlniri se va discuta introducerea celei de-a patra schimbări în jocul de fotbal. Modificarea ar putea fi efectuată numai în reprizele de prelungire cu scopul de a mai aduce prospețime în joc.

O altă decizie care se va lua este în cazul „pedepsei triple”. Oficialii FIFA vor să adopte o poziție mai blândă când vine vorba de jucătorii care comit penalty-uri și sunt eliminați. Până acum, aceștia primeau cartonșul roșu și erau suspendați unul sau mai multe meciuri, iar adversarii beneficiau de o lovitură de pedeapsă de la 11 metri. În concluzie, era vorba de o pedeapsă triplă.

În cadrul întâlnirii se va mai discuta și despre implementarea unei proceduri prin care jucătorii să fie urmăriți pe teren prin intermediul unor microcipuri. Metoda de îmbunătățire a performanțelor sportive și de monitorizare a fotbaliștilor a fost testată, iar rezultatele au fost pozitive în viziunea IFAB.

Pe agenda ședinței se mai află și introducerea unor „spații de pedeapsă” în fotbalul amator juvenil, modificarea Lagii 12 în ceea ce privește modul în care se pune mâna pe minge, oprirea timpului de joc în momentul întreruperilor și introducerea probei video ca metodă de susținere a deciziilor luate de oficialii de joc.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"FCSB l-ar lua". A indicat transferul din vară, imediat după U Cluj - CFR Cluj: "Acceptă să fie rezerva cuiva…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care încasează, lunar, o sumă uriașă
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care…
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Anunț pentru cei cu cont la bancă. Decizie istorică, se dau banii înapoi. Taxe declarate nepermise
Anunț pentru cei cu cont la bancă. Decizie istorică, se dau banii înapoi. Taxe declarate nepermise
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×