Pep Guardiola vinde tot! Juventus insistă pentru transferul brazilianului Gabriel Jesus, de la Manchester City!
Juventus Torino este interesată de transferul lui Gabriel Jesus, de la Manchester City, care pare să aibă zilele numărate sub comanda lui Pep Guardiola.
„Bătrâna Doamnă” așteaptă răspunsul lui Cristiano Ronaldo, al cărui contract cu torinezii expiră în vara lui 2022.
Juventus s-a orientat către transferul lui Gabriel Jesus de la Manchester City
Atacantul portughez Cristiano Ronaldo nu a trimis până acum niciun mesaj convingător celor de la Juventus că va continua la torinezi și din sezonul viitor.
Întoarcerea sa pentru debutul perioadei de presezon la „Bătrâna Doamnă” este stabilită pentru data de 26 iulie.
Deși bianconerii cred că CR7 nu va face nicio mișcare pentru a se transfera la o altă echipă în această fereastră de vară, pentru orice eventualitate, ei au demarat deja primele tatonări pentru aducerea unui nou atacant, la revenirea lui Massimiliano Allegri la Torino.
Conform Tuttosport, Gabriel Jesus este pe placul antrenorului italian și, prin urmare, Juventus a început negocierile cu Manchester City, într-o încercare de a folosi formula care a funcționat în cazul lui Alvaro Morata de la Atletico Madrid.
Guardiola vrea 50 de milioane de euro
Adică, un împrumut pentru câteva sezoane cu obligație de cumpărare viitoare. Toate acestea după ce campioana Premier League și-a evaluat fotbalistul la aproximativ 50 de milioane de euro.
Încheierea contractului cu City în 2023 și faptul că nu intră în planurile lui Pep Guardiola pentru sezonul viitor ar putea reprezenta două argumente importante pentru transferul lui Gabriel Jesus la Juventus Torino.
Atacantul brazilian a ajuns la Manchester City în 2017, pentru 32 de milioane de euro, de la Palmeiras. În ultimul sezon, în ciuda numărului mic de oportunități de joc pe care le-a primit, Jesus a reușit să înscrie 14 goluri și să dea 4 pase decisive.