Pițurcă, eliminat în semifinalele Cupei Campionilor Arabiei Saudite

Echipa Al Ittihad, antrenată de Victor Pițurcă, a ratat calificarea în finala Cupei Campionilor Arabiei Saudite, după ce a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 4-1 (1-1), de formația Al Hilal, în semifinalele competiției.

Mijlocașul Lucian Sânmărtean a fost titular la Al Ittihad, dar a fost schimbat în minutul 13.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Digao ’25, ’74, Thiago Neves ’71 din penalti și Tae-Hwi Kwak ’82, în timp ce pentru învinși a înscris Fahd Al Muwallad, în minutul 35, din penalti.

În finala Cupei Campionilor Arabiei Saudite, Al Hilal va întâlni echipa Al Nasr, care a trecut, cu scorul de 2-1, de formația Al Taawon.

 

Publicat: 31 05. 2015, 23:22
Actualizat: 31 05. 2015, 23:23