Planurile lui Domenech
Selecționerul Franței dă de înțeles că nu e obligat să bată România în preliminarii. Înainte de a anunța astăzi lotul pentru primele două partide din preliminarii, Raymond Domenech s-a ținut de cuvânt și a convocat o conferință de presă pentru a explica situația actuală de la națională. Potrivit agenției France Press, selecționerul Franței a ținut să precizeze că nu și-a fixat vreun număr de puncte pentru primele trei partide din preliminariile CM 2010, cu Austria (deplasare), Serbia (acasă) și cu România (deplasare). De asemenea, tehnicianul a vorbit despre jucătorii cu probleme: Sebastien Frey, Claude Makelele și Patrick Vieira.
Sunt trei meciuri dificile și trebuie să acumulăm cât mai multe puncte. Eu nu știu de niciun ultimatum privind numărul de puncte după trei meciuri. Esențial este să ne calificăm”.
A declarat că atât timp cât eu sunt antrenor nu mai vine la națională. S-a supărat că nu l-am chemat pentru amicalul cu Suedia. Nu sunt de acord cu această decizie, deoarece este unul dintre portarii selecționabili. O să am o discuție între patru ochi cu el pentru a pune la punct anumite aspecte”.
Am nevoie de Makelele, este experimentat, dă dovadă de maturitate în joc. Tricoul naționalei este important pentru el, și știe asta. Îmi tot spune că e prea bătrân pentru a mai juca, dar de fiecare dată când îl chem este foarte bucuros. Este genul de jucător pe care mi-l doresc”.
Vreau să-l văd neapărat pe teren, însă numai când va fi sută la sută refăcut. Am vorbit cu el și de abia așteaptă să revină în echipă și să joace în turneul final din Africa de Sud. I-am spus să nu se grăbească, să nu-și fixeze obiective în privința revenirii. Este un jucător pe care mă bazez în aceste preliminarii”.
55 de partide la conducerea Franței are Domenech, 31 fiind câștigate și doar 7 pierdute